marți, 22 februarie 2011

Concurenta = ... = Nimic

Concurenta este cea mai buna cale care duce spre perfectiune. Este un mijloc sigur prin care se realizeaza o evolutie rapida. Cu cat oamenii incearca sa fie mai buni decat ceilalti prin ceea ce fac, cu atat se progreseaza mai repede. Insa tot concureta e cea care distruge. Cand se ajunge sus, cand toti sunt la acelasi nivel se intampla fenomenul de plafonare. O stagnare care se invarte in cerc in jurul a ceva expirat. Acel ceva sunt ideile moderne candva, moderne si acum, moderne si in viitor, care insa nu sunt corelate cu nevoile actuale a vietii sociale. Astfel in acest cerc inchis arde mocnit rivalitatea, concurenta, care degradeaza. Oamenii s-au saturat de jocul "Hai sa fiu mai tare ca celalalt!"... au trecut la jocul "Hai sa iti arat cat esti de prost!". Toti se bat unul de altul fara vre-un rezultat, umbrind in acelasi timp sperantele, visele si ideile tineresti. Nu se numesc idei noi. Sunt aceleasi idei de secole, insa tinerii stiu cel mai bine cum sa le actualizeze cu prezentul. Si uite asa, cercul "seniorilor" incepe sa dispara, cercul tinerilor este imprastiat. Si atunci in mintea fiecarui tanar este un singur lucru: "Daca impreuna nu se poate, hai sa incerc pe cont propriu!". Si se mai intreaba lumea de ce egoismul este principala caracteristica a tinerilor. Toti se inchid in turnul lor de fildes, prelucreaza idei, lasa la o parte sentimetele...

E dimineata. Puii incep sa scoata capul afara. Sparg coaja oului. Ies in lume noi oameni. Ici, colo, cate unul cate doi. Egoismul ii impinge sa se urasca. Se naste o noua concurenta in randul tinerilor. Toti vor sa ajunga sus. Se zbat. Se lupta. Se improasca cu noroi. Isi pun piedici... Iata evolutia. Iata rezultatul concurentei.

Si "seniorii", veteranii, ce zic? Unde sunt? Se pare ca s-au dus... spre alte zari. Concurenta i-a eliminat.

Si cand te gandesti ca tinerii de acum vor fi si ei veterani. Lumea se schimba. Ideile insa raman. Mereu aceleasi, mereu altele.

Asta e rolul existentei. Divertismentul social. Ce-ar fi viata fara concurenta? Fara ura? Fara egosim?

Concurenta = Evolutie+Distrugere = Divertisment = Vechi + Nou = Egoism = Totul = Nimic

miercuri, 7 iulie 2010

O zi din acelea...

Simt nevoia sa scriu ceva pe blog, dar nu stiu ce. Pentru ca nu am nimic intersant de spus.

Abia am asteptat sa treaca bacul ca sa-mi pun in practica "planurile marete", dar inca sunt bagat in priza. Nu cu multa vreme in urma m-am apucat serios de invatat si chiar imi placea, dar a venit bacul, si nu am apucat sa termin variantele care imi devenisera dragi. Acum ca a trecut toata treaba, simt ca inca mai am de invatat, ca trebuie sa mai repet. Cu alte cuvinte pried vremea aiurea, in loc sa invat. Dar de ce sa invat? Nu am motiv. Oricum am luat bacul cu o nota mare.

Vremea e aiurea, colegii invata ptr admitere la politehnica, prietenii sunt plecati la mare, iar eu ma plictisesc. Ce Dumnezeu si Sfantu' Petre sa faci cand nu ai o companie buna? Mai ales daca ploaia asta nenorocita nu te lasa in pace.

Pana cand o sa am ceva interesant de spus, dati-mi voi niste comentarii sa stiu ca mai traiti.

luni, 21 iunie 2010



A venit si bachetul mult asteptat! Ca de obicei, sau ma rog, cel putin in ultima vreme, eu am fost atractia principala. Nu pot sa zic ca nu m-am distrat, fiindca au fost unele momente dragute. Pe langa asta experienta e nepretuita, mai ales cand afli cum sunt defapt unii oameni. In rest, va las pe voi sa decideti de ce toata lumea a vrut sa se fotografieze cu mine!






joi, 13 mai 2010

Balul Majoratului








Dupa o scurta pauza provocata de lipsa timpului, am revenit. M-am plictisit sa tratez subiecte care tin de nuanta si finete, asa ca am sa scriu despre ceva "normal" :)

Se spune ca haina nu il face pe om si multi zic ca nu e asa, dar zilele trecute mi s-a dovedit ca de fapt haina arata caracterul unui om, iar cand acesta e deja cunoscut, ea il intareste. Nu e o mare descoperire dar pana acum nu m-am gandit la problema asta.
Imi plac petrecerile, petrecerile tematice, elegante, cu bun gust si unice! Din totdeauna am sperat ca in viata mea de elev o sa se gaseasca cineva care sa organizeze o petrecere pe care s-o tin minte. A trecut si Balul Majoratului din clasa a 12-a si tot nu pot spune ca sunt multumit! Am incercat de fiecare data sa ma implic in organizare, dar mereu am intampinat aceleasi probleme: "nu avem bani", "prea complicata ideea", "nu ne strofocam prea tare".
Eu nu sunt genul de persoana care sa ma multumesc cu putin. Si cu atat mai mult sa accept monotonia. Asa ca incerc tot timpul sa dau o nota diferita in orice fac. (desigur nu si la matematica :D ) De multe ori mi s-a intamplat sa fiu considerat "tipul cu idei ciudate", "tipul care nu e normal" si paradoxal toata lumea ce ma dezaporba, era foarte incantata de rezultatele practice ale ideilor mele.
Asta s-a intamplat si ziele trecute. Caracteristic zodiei mele (Rac cu ascendent in Sagetator) eleganta, calitatea si rafinamentul sunt pe primele locuri. Asa ca pentru Balul Majoratului mi-am dat comanda de o vestimentatie mai speciala. Nu am spus la multa lume, dar cei care au auzit au avut urmatoarele reactii: "Vrei sa areti ca un gay?", "Ce tare e, dar e ciudat!", "O sa areti ca un papagal!". Cu aceeasi bani cu care cumparam un costum clasic, am reusit sa am ceva unic. Un frac mov! De ce frac? Pentru ca la o petrecere ce se doreste a fi de gala, la barbati, fracul e alegerea cea mai buna. De ce mov? Pentru ca imi place movul!
Ziua Balului. Am asteptat-o cu nerabdare. Cand am coborat din masina, toata lumea a intors capul spre mine. Erau uimiti. Diriginta mea era socata "Cum se poate ca Paul sa vina imbracat normal?". Toata lumea a inceput sa zambeasca si sa sasoteasca. Desigur, aprecierile au curs in continuu, dar am starnit si multe alte sentimente cum ar fi: invidie, simpatie, si dorinta de a face glume. Eram in centrul atentiei. Toata seara lumea s-a uitat la mine, iar fetele imi aruncau priviri pe sub sprancene. Cei care ma cunosc, s-au convins inca o data ca nu-mi place sa ma confund cu multimea mediocra. Si pe buna dreptate, de ce ai vrea sa fi ca ceilalti cand stii ca esti diferit (si uneori mai bun)?
Si ca nota sa fie compelta mi-am "angajat" si doi fotografi (multumesc Ova si Patriciu) care sa-mi imortalizeze tinuta inconjurat de colegi carora o sa le duc mai mult sau mai putin dorul. Profa de Filosofie era foarte suparata fiindca nu am participat si eu la Miss&Mister, dar i-am raspuns scurt: "Vreau sa dau si altora sansa sa castige!"
In rest... dupa parerea mea, petrecerea a fost cam ratata! Muzica proasta, origanizare la fel, dar important e ca am le-am dat la multi clasa!
Evindet ca au circulat barfe si alte mizerii (scandalul cu "fotografiile indecente"), dar cui ii pasa? Stiu ca sunt modest, dar eu sunt the best :)

Convingeti-va singuri!





duminică, 28 februarie 2010

Nimic nu există

La prima vedere pare greu de inteles, dar nu este tocmai asa. Inca de cand ne nastem suntem intr-o permanenta invatare. Simturile ni se dezvolta sub actiunea mediului in care traim. Descoperim ca exista pamant, exista obiecte, culori etc. Dar toate acestea creaza imagini in mintea noastra prin intermediul informatiilor primite de la simturi. Practic tot ceea ce vedem in jurul nostru, este trecut prin filtrul simturilor. Nu este ceva pur, atata vreme cat fiecare om percepe lumea in felul lui. Asadar nici un om nu poate vedea lumea din exteriorul prorpriului trup, nu poate vedea lumea asa cum este ea. Stiind ca uneori simturile ne pot insela, nu avem certitudinea ca tot ce e in jurul nostru arata la fel cu ceea ce vedem in minte. Cu alte cuvinte, nu avem acces la adevaratele informatii despre univers, ci suntem obligati sa le limitam prin trup.

Intrand putin in latura spirituala (viata de dupa moarte) se presupune ca tot ceea ce ramane este constiinta (sufeltul). Asta inseamna ca o data cu trupul mor toate amintirile, informatiile, si personalitatea. Practic dupa ce mori, nu mai stii cine esti, cum te cheama, de unde vii etc. Partea din univers ce ai apucat s-o cunosti cu ajutorul simturilor, se pierde. Astfel constiinta este doar o stare de impacare sau regret. De acolo, de sus "dintre stele" nu mai ai ocazia sa vezi lumea obiectiv fata de trup, fiindca nu mai ai nici macar un simt (supraomenesc) cu care s-o analizezi. Astfel universul pentru tine nu va mai exista! Prin urmare, tot ceea ce vedem noi ca oameni cu trup pamantesc este rezultatul simturilor, o realitatea ce se petrece doar in mintea noastra, iar in momentul parasirii trupului constatam ca nimic nu mai exista, nici macar noi ca si oameni nu am existat vreodata! Este paradoxal, fiindca in timpul vietii suntem constienti ca existam, iar mai apoi nu mai stim nimic. Din asta rezulta ca lumea pe care o cunoastem este doar o realitate ce se deruleaza in mintea fiecaruia, nimic din ce vedem/simtim/auzim, NU exista cu adevarat!

Timpul nu există


Dupa cum bine stim, toate actiunile ce se petrec pe Pamant si in univers, se desfasoara in timp si spatiu. Acestea sunt doua concepte de orientare a omului ca fiinta rationala. Insa v-ati intrebat vreodata despre veridicitatea existentei lor? Spatiul cu cele 3 dimensiuni ale sale, este perceput de om cu ajutorul celor 5 simturi. Adevarul este ca nu putem stii modul cum arata spatiul si obiectele din jurul nostru, obiectiv fata de propriile simturi. Practic spatiul nu exista ca forma fizica ci este doar proiecatrea in mintea omului prin intermediul simturilor.(mai multe detalii in articolul despre spatiu).In ceea ce priveste timpul ati auzit ca e o notiune abstracta, despre care nu se poate vorbi. Ei bine, timpul ca forma fizica nu exista, ci este doar un mod de intepretare a intervalului de desfasurare a actiunilor. Mai exista si conceptul de timp subiectiv. El se refera la modul in care fiecaruia ne trece timpul. Uneori trece mai repede, alteori mai incet, totul depinzand de actiunile ce le facem in acel interval. Scurgerea lui rapida este data de implicarea afectiv-emotionala, pasiunea si placerea de a face o actiune, pe cand scurgerea lui lenta este rezultatul actiunilor in neconcordanta cu placerile unui individ. Asta inseamna ca timpul subiectiv se poate contracta si dilata in functie de modul de percepere a fiecarui individ. Dar atunci ce se poate spune de timpul obiectiv? Este timpul universal care trece la fel pentru toti si care nu poate fi modificat de om. Si atunci de unde stim carui timp ne spunem? In esenta, conceptul de timp a fost creat de om pentru a-si putea organiza viata, pentru a stabili intalniri si pentru a putea avea o orinetare de tip comparativ. Ceasul este doar un mecanism care imparte intervalul dintre noapte si zi, in subunitati. Functionarea lui nu este influientata de trecerea timpului propriu-zis, ci pur si simplu executa o actiune ce se repeta in mod constant. Probabil ca v-ati intrebat de ce timpul nu se poate da inapoi, de ce nu se poate opri in loc sau de ce nu se poate calatorii in viitor? Raspunsul este simplu. Pentru ca NU exista! Rezumand la un mic exemplu (viata omului), a da timpul inapoi presupune ca toate reactiile chimice petrecute in organism sa se desfasoare in sens invers, dar dupa cum bine stim, multe sunt ireversibile. Potrivit teoriilor lui Einstein legate de viteza luminii(care este singura viteza constanta), timpul poate sta in loc daca o naveta spatiala calatoreste cu 299.792.458 m/s. Asta inseamna practic, ca un astronaut aflat intr-o astfel de naveta, nu va imbatrani deloc in timp ce pe Pamant, vor trece zeci de ani! Acest lucru este imposibil, in primul rand pentru ca nu se poate atinge viteza luminii, si in al doilea rand, pentru ca imbatranirea nu este data de trecerea timpului (mai repede sau mai incet) ci din cauza uzurii organismului datorat reactiilor chimice ce se petrec in el. Un alt contraargument ar fi faptul ca viteza luminii nu e instantanee (are nevoie de 8.24 minute ptr a ajunge de la Soare pe Pamant) fapt ce arata ca o posibila atingere nu ar scoate naveta spatiala din spatiu si timp. Ea este doar cea mai mare viteza cunoscuta de om, nu si cea absoluta. Revenind la problema timpului in raport cu viata noastra, viteza de scurgere a lui in secolul XXI este datorata tehnologiei ultra moderne, care ne umple intreaga zi cu actiuni, pe care in mare parte nu ajungem sa ne finalizam. In concluzie, timpul nu exista ca forma fizica ce poate fi masurata si modificata, ci pur si simplu e un mod de a organiza viata noastra pentru a fi in concordanta cu a celorlalti oameni!

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Viata e simpla

Nu vi se pare paradoxal ca danezii sunt in top 10 cei mai fericiti oameni de lume si totodata in top 10 cei mai necredinciosi? Romania este printre cele mai credincioase tari din Europa, iar la capitolul fericire e pe locul 3 de la coada. Pare ciudat, dar sa facem o mica comparatie intre cele 2 tari. Fiindca si eu sunt roman, stiu prea bine cum e mentalitatea si viata pe aici. Romanii mereu au fost cuceriti de alte popoare, mereu au fost furati, si desi muncitori, mereu au fost saraci. Acest fapt a degenerat in dorinta de libertate si dorinta de a aduna avere. Numai ca lipsa de mentalitate de a face totul trainic, bine gandit, si elegant, a dus ca goana dupa avere sa nu fie foarte performanta, in sensul ca poti face bani cu capul (cinstit, nu prin inselatorii), nu numai prin sudoare (si stres). Transpus in ziele noastre, roamnii pleaca in occident sa faca muncile murdare a strainilor, in loc sa faca o facultate si sa faca acei bani in tara. Astfel aceasta mentalitate a adus odata cu ea, si dorinta de a avea mai mult ca vecinul (imlicit "datul mare"), ocuparea majoritatii timpului cu munca (putin timp pentru familie si activitati relaxante) si nu in ultimu rand, nevoia de a avea un umar pe care plange, de a avea pe cine da vina si de consolare cu...nimic. In Danemarca, majoritatea fac o facultate (nimic iesit din comun, si la noi, toata lumea care are bani, are facultate). Primul criteriu cand isi aleg facutatea nu e cati bani se castiga din meseria aceea (sau ca asta ii obliga parintii sa faca) ci pur si simplu aleg ceea ce le place. Nu vor sa adune avere, fiindca putin le pasa ca vecinii lor au mai mult, nu le trebuie masini scumpe, fiindca e mai placut cu bicicleta, nu vor restaurante si haine de fite, fiindca se pot simti bine si fara ele. Pe scurt, nu muncesc pana cad in cap sa adune averi, ci putinii bani cei castiga dintr-un serviciu ce le face placere, ii cheltuie pe distractie si hobby-uri. Mentalitatea asta atrage dupa ea, mult timp liber (pentru familie mai ales), putin stres (odata cu goana dupa bani, apar si probleme). Si asta te face un om fericit. Dar ce ne facem cu religia? Cum poti fi fericit fara Dumnezeu? Poi foarte simplu. Cand esti implicat in multe activitati, vin si necazurile, cand nu le mai poti face fata si nu gasesti o explicatie, cauti raspunsul in cineva cu puteri peste ale tale, crezi ca cineva mai puternic te poate ajuta. Si cel mai la indemana e Dumnezeu. Daca ne uitat in istorie, oamenii cand au avut necazuri si-au creat zeitati care sa-i ajute. Evreii credeau in Dumnezeu fiindca era singurul ce-i putea scapa de romani, egipteni si alti asupritori. Dar in Danemarca, daca nu ai problema grave (mici certuri sunt inevitabile) nu ai nevoie de nici o divinitate. Insa nu e asa simplu. Divinitatea atrage dupa sine, si ideea de supunere, de respectare a unor legi, si de autolimitare. Asa se explica si faptul ca tarile slab dezvoltate sunt credincioase, iar tarile dezvoltate sunt mai pagane.

Si uitati-va cum dorinta de avere ne genereaza probleme, ne face sa ne ingrijoram de viata de dupa moarte, ne indepartam de societate, ne autolimitam din cauza unei relgii si in final nu avem nici o satisfactie de la viata, pe cand, pe cealalta parte putem sa facem ce ne place, sa nu avem nevoie de multi bani, sa traim fara limite impuse de doctrine aiurea, si sa ne bucuram de viata.

Dar fiecare face cum considera! :)