Viata e simpla

Nu vi se pare paradoxal ca danezii sunt in top 10 cei mai fericiti oameni de lume si totodata in top 10 cei mai necredinciosi? Romania este printre cele mai credincioase tari din Europa, iar la capitolul fericire e pe locul 3 de la coada. Pare ciudat, dar sa facem o mica comparatie intre cele 2 tari. Fiindca si eu sunt roman, stiu prea bine cum e mentalitatea si viata pe aici. Romanii mereu au fost cuceriti de alte popoare, mereu au fost furati, si desi muncitori, mereu au fost saraci. Acest fapt a degenerat in dorinta de libertate si dorinta de a aduna avere. Numai ca lipsa de mentalitate de a face totul trainic, bine gandit, si elegant, a dus ca goana dupa avere sa nu fie foarte performanta, in sensul ca poti face bani cu capul (cinstit, nu prin inselatorii), nu numai prin sudoare (si stres). Transpus in ziele noastre, roamnii pleaca in occident sa faca muncile murdare a strainilor, in loc sa faca o facultate si sa faca acei bani in tara. Astfel aceasta mentalitate a adus odata cu ea, si dorinta de a avea mai mult ca vecinul (imlicit "datul mare"), ocuparea majoritatii timpului cu munca (putin timp pentru familie si activitati relaxante) si nu in ultimu rand, nevoia de a avea un umar pe care plange, de a avea pe cine da vina si de consolare cu...nimic. In Danemarca, majoritatea fac o facultate (nimic iesit din comun, si la noi, toata lumea care are bani, are facultate). Primul criteriu cand isi aleg facutatea nu e cati bani se castiga din meseria aceea (sau ca asta ii obliga parintii sa faca) ci pur si simplu aleg ceea ce le place. Nu vor sa adune avere, fiindca putin le pasa ca vecinii lor au mai mult, nu le trebuie masini scumpe, fiindca e mai placut cu bicicleta, nu vor restaurante si haine de fite, fiindca se pot simti bine si fara ele. Pe scurt, nu muncesc pana cad in cap sa adune averi, ci putinii bani cei castiga dintr-un serviciu ce le face placere, ii cheltuie pe distractie si hobby-uri. Mentalitatea asta atrage dupa ea, mult timp liber (pentru familie mai ales), putin stres (odata cu goana dupa bani, apar si probleme). Si asta te face un om fericit. Dar ce ne facem cu religia? Cum poti fi fericit fara Dumnezeu? Poi foarte simplu. Cand esti implicat in multe activitati, vin si necazurile, cand nu le mai poti face fata si nu gasesti o explicatie, cauti raspunsul in cineva cu puteri peste ale tale, crezi ca cineva mai puternic te poate ajuta. Si cel mai la indemana e Dumnezeu. Daca ne uitat in istorie, oamenii cand au avut necazuri si-au creat zeitati care sa-i ajute. Evreii credeau in Dumnezeu fiindca era singurul ce-i putea scapa de romani, egipteni si alti asupritori. Dar in Danemarca, daca nu ai problema grave (mici certuri sunt inevitabile) nu ai nevoie de nici o divinitate. Insa nu e asa simplu. Divinitatea atrage dupa sine, si ideea de supunere, de respectare a unor legi, si de autolimitare. Asa se explica si faptul ca tarile slab dezvoltate sunt credincioase, iar tarile dezvoltate sunt mai pagane.

Si uitati-va cum dorinta de avere ne genereaza probleme, ne face sa ne ingrijoram de viata de dupa moarte, ne indepartam de societate, ne autolimitam din cauza unei relgii si in final nu avem nici o satisfactie de la viata, pe cand, pe cealalta parte putem sa facem ce ne place, sa nu avem nevoie de multi bani, sa traim fara limite impuse de doctrine aiurea, si sa ne bucuram de viata.

Dar fiecare face cum considera! :)

Lumea e prea trista ca sa inteleaga sensul dragut al cuvintelor urate!

Traim intr-o lume reala si multi ne zic sa ne trezim din visare, sa revenim cu picioarele pe pamant. Multi acuza realitatea ca fiind dura si ca trebuie sa fii puternic sa poti trai. Si cel mai enevrant si aiurea lucru: In viata trebuie sa faci si ce nu-ti place!

Oamenii isi fac tot felul de prejudecati. Oamenii sunt prea lenesi ca sa faca ceva bun in primul rand pentru ei si apoi pentru altii. Oamenii sunt prea obisnuiti cu rutina ca sa-si mai doreasca sa faca ceva diferit. Oamenii se multumesc cu putin, pentru ca refuza sa gandeasca mai mult decat majoritatea. Oamenii uita de ei pentru ca gasesc mereu lucruri mai proaste care sa le ocupe timpul.

Toate acestea creeaza realitatea fiecaruia. Toate acestea creeaza realitatea noastra in care traim si din care dorim in fiecare clipa sa scapam. Intotdeauna reliatatea va fi consecinta a ceea ce facem, iar viitorul va fi cladit dintr-un nimic pe care il lasam de izbeliste. Din pacate acest proces ne antreneaza pe toti si din voie de nevoie le lasam prinsi, pierzand clipe pretioase din vietile noastre intr-o masinarie ce nu creeaza nimic ci mai mult ne ruineaza personalitatea. Societatea e un lucru bun. Dar societatea e ceva real. Acest real are ca definitie lucruri obisnuite ce le face oricine, lucrurie ce nu se schimba, lucruri ce taie aripile viselor marete ale individului ce compune societatea. De aceea ne confruntam cu o ampla lipsa de cultura (nu cultura sofisticata pentru oameni cu scoli inalte, ci simpla cultura ce ne relaxeaza, ce ne linisteste dupa o zi in care am manca prostie pe paine si am baut dezamagiri flambate).

"Eu vreau, eu imi doresc, eu visez...dar pana la urma eu nu am realizat nimic! De ce? N-am avut cu cine..." De cate ori nu ne confruntam cu un astfel de bilant? De cate ori nu cadem prada falselor valori ale realitatii si uitam cine suntem cu adevarat? De cate ori folosim cuvinte vulgare ca sa dam o definitie realitatii?

Oamenii uita sa zambeasca, uita sa vada frumusetea simpla din jurul lor, oamenii uita ca traiesc! De ce lumea care este atat de perfecta(intr-un ciclu atat de perfect), a avut nevoie sa consacreze cuvinte pentru a expreima uratenia ei? De ce avem nevoie de astfel de cuvinte? Sa ne eliberam furia? Da? Dar nu era mai bine sa nu fim nervosi de la inceput ca nu mai trebuiasca sa aducem injurii? Ati observat cu oamenii se supara cand ii spui "uratule!", "ma enervezi!", "n-am chef de tine!"? Stiti de ce? Pentru ca oamenii s-au obisnuit sa auda aceste cuvinte cand semenii lor doreau sa le arate dispretul. Oamenii fug de cuvinte urate. Dar de ce nu le putem spune cand suntem foarte bucurosi? De ce sa nu le spunem cand iubim? Am incercat asta, credeti-ma si e fantastic ca sa auzi aceste cuvinte de la cineva drag, si sa stii ca nu le spune cu rautate. Nici un cuvant nu ma mai poate prost dispune, fiindca toate le aud ca suna frumos!

Nu sunt ipocrit, nu vreau sa ma ascund, nu vreau sa vad totul ca fiind roz, vreau doar sa trec peste prejudecata cuvintelor, vreau sa pot vedea lumea de dupa vorbe. Acest lucru te face mai optimist, mai increzator in sine, treci mai usor peste greutati si atacuri, esti mai usor. Asta e singura cale pentru a incepe sa iubim viata si pentru a da o nota de frumuseste acestei realitati care a carei existenta e in mainile noastre.